Prima Development Group anunță finalizarea a 640 de apartamente în 2021, în Oradea și București
Prima Development Group, cel mai mare dezvoltator imobiliar din Oradea, anunță pentru anul 2021 finalizarea a 640 de apartamente în București și Oradea, precum și consolidarea extinderii pe piața imobiliară din Capitală cu proiecte noi care vor însuma peste 2.500 de apartamente.
Compania este unul dintre cei mai activi dezvoltatori din România, după numărul de unități rezidențiale livrate în fiecare an și are în prezent 10 proiecte în derulare. În București Prima Development Group semnează în acest moment două ansambluri rezidențiale, iar din strategia grupului pentru 2021 face parte continuarea extinderii în Capitală.
„Anul acesta consolidarea extinderii proiectelor rezidențiale în București face parte din strategia de business a grupului. Ne propunem să livrăm în fiecare an câte 500 de apartamente și astfel să ne sporim portofoliul de proiecte rezidențiale durabile. Pentru noi, extinderea în Capitală a reprezentat un pas firesc în evoluția celor 15 ani de experiență imobiliară și credem că viziunea noastră despre ce înseamnă o locuință fiabilă este foarte bine primită. Suntem în căutare de terenuri mari, în zone bune ale orașului, iar la finalul acestui an și începutul anului viitorvom demara încă treiproiecte importante în București, ce vor însuma peste 2.500 de apartamente”, spune Andrei Moanță, CEO Prima Development Group.
După o experiență îndelungată în Oradea, acolo unde a livrat până acum peste 3.000 de apartamente în imobile cu o valoare totală cumulată de peste 180 de milioane de euro, dezvoltatorul a intrat pe piața imobiliară din București în 2017 odată cu demararea proiectului Boemia Apartments. Acesta este un ansamblu rezidențial tip boutiquesituat în centrul Bucureștiului, pe bulevardul Mărășești nr. 125, cu regim mic de înălțime, parter si 5 etaje, șiînsumează un total de 75 de apartamente, cu 2 și 3 camere, dar și duplexuri. Proiectul a beneficiat de o investiție de 8,5 milioane de euro, iar în prezent este vândut integral. Boemia Apartments estepremiat internațional cu distincția Best Architecture Multiple Residence Romania în cadrul European Property Awards 2019.
Și cel de-al doilea proiect din București semnat de Prima Development Group și care va fi livrat anul acesta, Core Timpuri Noi, a primit o dublă distincție internațională: Best Residential Development Romania și Best Development Marketing Romania în cadrul European Property Awards 2020. Situat în apropierea noului pol de business Timpuri Noi, pe Strada Foișorului nr. 108-112, ansamblul rezidențial Core aduce laolaltă un complex de apartamente tip studio dublu, de 2, 3 și 4 camere și abordează un stil smart-minimalist, cu cele mai noi tehnologii integrate. Investiția pentru acest proiect se ridică la 20 de milioane de euro, iar cele 240 de apartamente vor fi finalizate anul acesta.
Portofoliul Prima Development Group are în centru o viziune a spațiului de locuit fiabil, a casei durabile ce rezistă cu brio trecerii timpului și toate proiectele sunt realizate de echipa internă de profesioniști în construcția de locuințe a grupului, de la concept și proiectare, la design, construire și management. (sursa: Prima Development Group)
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.