Proiectat pe locul fostei fabrici de mobilă Libertatea, Liberty Technology Park și-a reinventat identitatea transformând moștenirea industrială și energia creativă într-un hub tehnologic contemporan. În prezent, găzduiește chiriași precum Siemens, Capgemini, IBM, Majorel - complexul este ocupat în principal de centre de tehnologie dar și centre de cercetare-dezvoltare de renume internațional.

„Liberty Technology Park este un deschizător de drumuri în transformarea unei foste zone industriale într-un pol urban modern conceput pentru a răspunde diverselor nevoi de trai, muncă și distracție. În câțiva ani oamenii vor descoperi în acest loc o nouă față a oraşului Cluj-Napoca, devenind una dintre destinațiile de referință ale orașului. White Star Real Estate este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața

imobiliară din Europa Centrală și de Est, cu experiențe dovedite în reamenajarea fostelor zone industriale. Viziunea și experiența noastră internațională combinate cu cunoștințele și entuziasmul profesioniștilor locali reprezintă principalul avantaj competitiv și condiția esențială pentru un proiect plin de farmec”, spune Emilian Bălan, Managing Director al Liberty Technology Park și Country Partner al White Star Real Estate România.

Liberty Technology Park este situat în nordul orașului Cluj-Napoca, într-o zonă în curs de dezvoltare, la mai puțin de zece minute de mers cu mașina de Centrul Istoric.

Componenta de birouri pune la dispoziție soluții flexibile, oferind suprafețe începând de la 800 până la aproape 4.000 de metri pătrați, astfel răspunzând nevoilor companiilor mici și mijlocii, dar și ale organizațiilor cu un număr extins de angajați. Proiectul va fi construit în conformitate cu criteriile de dezvoltare durabilă și va fi certificat BREEAM.

Compania de consultanță imobiliară Griffes este agentul desemnat pentru închirierea proiectului Liberty Technology Park, reconfirmându-și interesul și expunerea față de orașele regionale.

„Suntem dornici să valorificăm cunoștințele pe care le-am dobândit după mai bine de 4 ani de activitate în orașele regionale, în special Cluj-Napoca, și să colaborăm cu White Star Real Estate în efortul lor de a duce proiectul mai departe. Noul investitor va aduce o notă specifică zonei, iar succesul dovedit al vânzărilor rezidențiale arată că zona câștigă din ce în ce mai multă atractivitate. Personal, sunt bucuroasă să promovez un proiect care reprezintă un exemplu excelent de îmbinare a unui trecut bogat cu o arhitectură nouă, de ultimă generație”, a declarat Andreea Paun, Managing Partner Griffes.